(1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea pentru modificarea alineatului (1) al articolului 64 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1196 din 30 decembrie 2005 Data intrarii in vigoare : 29 ianuarie 2006 Forma actualizata valabila la data de : 23 februarie 2021 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 164 din 19 noiembrie 2008, publicată în (2) dispoziţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale … (1) circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă … OUG 195 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005 OUG 195 2005 actualizată prin: OUG 71/2011 - pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar Monitorul Oficial 637/2011 OUG 195/2008 (ORDONANTA URGENTA Nr. 195 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul justitiei ) Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 45, alineatul (1) va avea următorul cuprins: tlHMN.

oug 195 din 2005