Poporul român a avut în istorie doi stîlpi de sprijin, Oștirea și Biserica. Indiferent de vremelnicele regimuri, ele s-au situat întotdeauna în vîrful încrederii. Poate nu știm, dar aproape toți avem undeva, pierdut în negura trecutului, un bunic, un străbunic sau un strămoș îndepărtat, care a stat cu o mînă pe plug și cu cealaltă pe sabie.
Gabriel Leș: La mulți ani Armatei Române! La mulți ani soldaților noștri, oriunde s-ar afla! Autor: Denisa Miron, Colaborator. Publicat: 25/10/2020 08:08. Sursa foto: Agerpres. Un mesaj emoționant a fost transmis Armatei Române de fostul ministru al Apărării, senatorul Gabriel Leș.
La mulţi ani de Ziua Armatei Române! Prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, și subprefectul, Timur Memet, au participat astăzi, 25 octombrie, la ceremonialul militar și religios dedicate Zilei Armatei Române.
Armata României, alături de Biserică, au fost întotdeauna în topul preferințelor românilor la capitolul încredere. Dar acest an ne-a demonstrat din plin cât de importantă este Armata, într-un moment în care nimeni nu mai credea că Europa mai poate cunoaște ororile unui război nelegitim și neprovocat.
La Mulți Ani, Armatei Române! La Mulți Ani, Armatei Române! „În ziua de 25 octombrie 1944 Armata României a eliberat ultima brazdă de pământ românesc, în urma bătăliei de la Carei, sub comanda Generalului Gheorghe Avramescu. „Peste veacuri veți fi slăviți, voi, ofițeri și ostași care ați eliberat Ardealul" spunea
Românii își sărbătoresc brava Armată în data de 25 octombrie, căci la această dată, în anul 1944, ostașii noștri, luptând eroic la Carei, au eliberat Transilvania de Nord. Prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, s-a consfințit ca 25 octombrie să fie Ziua Armatei Române, recunoscându-se astfel faptul că prin eroismul ostașilor ne-am păstrat identitatea națională și pământul strămoșesc.
RjreRq6.
la multi ani armatei romane